vineri, 8 aprilie 2011

Deputatul Dan Păsat a fost trimis în judecată de DNA

Deputatul PDL, Dan Păsat, a fost trimis în judecată de DNA pentru şantaj.



Dan Păsat a fost trimis în judecată de DNA. Aceasta este acuzat de şantaj şi ameninţări. Deputatul PDL are toate bunurile sechestrare. Prejudiciul estimat se ridică la 1,8 milioane de euro.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit pentru 20 iunie primul termen în procesul deputatului Dan Păsat, trimis în judecată de procurorii anticorupţie sub acuzaţia de şantaj, alături de alte două persoane.

Potrivit comunicatului remis vineri, deputatul Dan Păsat a fost trimis în judecată pentru trei infracţiuni de şantaj şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia (7 acte materiale). A mai fost trimis în judecată Constantin Marin, un apropiat al deputatului Păsat, pentru două infracţiuni de şantaj, precum şi Vasile Preda, primarul comunei Vărăşti, judeţul Giurgiu, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de mărturie mincinoasă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii anticorupţie arată că, în perioada octombrie - noiembrie 2009, deputatul Dan Păsat, sprijinit de Constantin Marin, i-a ameninţat verbal şi fizic, în mai multe rânduri, iar la data de 29 octombrie 2009, a exercitat acte de violenţă asupra a doi reprezentanţi ai firmei SC AGRO CLAS SRL Teleorman.

Ameninţările lui Păsat şi Marin vizau integritatea fizică a părţilor vătămate sau a membrilor familiilor acestora, pentru a-i determina să semneze un contract de cesiune integrală a lucrărilor de aducţiune a apei din comuna Vărăşti, judeţul Giurgiu.

Totodată, spun procurorii, prin ameninţări şi sprijinit de Marin, Păsat a încercat să îl convingă pe unul din cei doi reprezentanţi ai firmei să meargă la sediul primăriei din comuna Toporu şi să facă demersurile necesare pe lângă primar în vederea încasării unor sume de bani, respectiv 290.000 de lei, bani care s-ar fi cuvenit firmei AGRO CLAS SRL din executarea unui contractul de aducţiune apă potabilă. Ulterior, aceşti bani ar fi urmat să ajungă la Dan Păsat.

Anterior, în cursul lunii noiembrie 2009, deputatul făcuse presiuni psihice, ameninţându-l pe primarul comunei Toporu, pentru ca acesta să rezilieze un contract cu SC AGROCLAS SRL şi implicit să efectueze plăţile aferente derulării contractului către firma lui Păsat, SC PROD INVEST SRL, în condiţiile în care aceasta din urmă efectuase numai anumite lucrări subcontractate. Era vorba despre derularea unui contract în valoare totală de 3.848.719 de lei având ca obiect "alimentarea cu apă potabilă a comunei Toporu".
Pe de altă parte, deputatul Dan Păsat a încercat să îl oblige pe primarul comunei Toporu să facă demersuri ilicite prin care să favorizeze firma sa la câştigarea licitaţiei publice care avea ca obiect atribuirea contractului pentru construirea unei baze sportive în comuna Toporu. Procedura de achiziţie publică urma a fi desfăşurată în decembrie 2009 - martie 2010.

De asemenea, potrivit DNA, în perioada noiembrie 2009 - februarie 2010, deputatul Dan Păsat a efectuat demersuri, în calitate de administrator de facto în reprezentarea intereselor societăţii sale, SC PROD INVEST SRL, pe lângă primarii mai multor localităţi din judeţul Giurgiu (respectiv cei ai localităţilor Toporu, Bulbucata, Bucşani, Vărăşti, Letca Nouă, Valea Dragului) pentru a-i determina să facă plăţi, cu prioritate, către firma sa ori să favorizeze aceeaşi firmă în obţinerea unor contracte privind lucrări de interes public (baze sportive, extindere sediu primărie).

În acest fel, deputatul a desfăşurat operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu calitatea de deputat în Parlamentul României, obţinând foloase necuvenite în valoare de 1.836.608,59 de lei, potrivit DNA.

Pe de altă parte, când a fost audiat în calitate de martor, pe 17 martie, Vasile Preda, primarul comunei Vărăşti (Giurgiu) a făcut afirmaţii mincinoase sau nu a spus tot ce ştie cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat. În concret, este vorba despre lămurirea circumstanţelor în care Dan Păsat a făcut demersuri pentru a obţine foloase necuvenite pentru firma în care figura ca asociat - SC PROD INVEST SRL. Demersurile vizau pe de o parte obţinerea unor plăţi efectuate de primăria Vărăşti şi cele în vederea câştigării, de către SC PROD INVEST SRL, a contractului având ca obiect "construire Bază Sportivă în Vărăşti". Respectivul contract, în valoare de 1.517.705 de lei, a fost încheiat între Primăria Vărăşti şi SC PROD INVEST SRL la data de 21 decembrie 2009.

Pe 7 octombrie 2010, Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării deputatului Dan Păsat. Pe 8 februarie, plenul Camerei Deputaţilor a respins prin vot solicitarea procurorilor. Prin urmare, anchetatorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpaţii Dan Păsat şi Marin Constantin, prelungită până la data de 11 aprilie inclusiv.
Totodată, în dosar s-a dispus instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Dan Păsat şi Constantin Marin, în vederea reparării pagubei cauzate prin săvârşirea infracţiunii şi în vederea confiscării speciale, până la concurenţa sumei de 1.836.608,59 de lei.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, procurorii au dispus disjungerea dosarului şi continuarea cercetărilor faţă de Dan Păsat în ceea ce priveşte săvârşirea unei alte infracţiuni, respectiv folosirea influeţei persoanei care deţine o funcţie de conducere într-un partid, sindicat sau patronat pentru obţinerea de foloase materiale.

sursa: realitatea.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vrei să îţi afirmi părerea? Scrie aici: